Câte ședințe de fizioterapie sunt necesare?
Depinde de problemă. O contractură sau o durere acută se ameliorează adesea în 3–6 ședințe; o tendinită veche sau recuperarea după o operație cer mai multe săptămâni. Terapeutul îți dă o estimare după evaluare.
Cât durează o ședință de fizioterapie?
De obicei 30–45 de minute, în funcție de tehnicile folosite. Prima vizită, cu evaluare, durează mai mult.
Cât durează o ședință de kinetoterapie?
Kinetoterapia activă se face în ședințe de 30, 50 sau 90 de minute. Durata se alege după stadiul recuperării și după cât efort poți face.
Cât de des se fac ședințele?
De obicei de 2–3 ori pe săptămână la început, apoi mai rar, pe măsură ce faci mai multe exerciții singur. După o operație, în primele săptămâni pot fi mai dese.
În cât timp se vede efectul fizioterapiei?
Mulți pacienți simt o ameliorare a durerii după primele 2–3 ședințe. Refacerea forței și a mobilității durează însă săptămâni, pentru că mușchii și tendoanele se adaptează lent.
Ce se întâmplă dacă nu fac exercițiile acasă?
Recuperarea durează mai mult și riscul ca durerea să revină este mai mare. Ședințele din clinică sunt de câteva ori pe săptămână; exercițiile de acasă fac diferența între ele.
Pot face sport în perioada de recuperare?
De multe ori, da, adaptat. Terapeutul îți spune ce activități poți continua și ce eviți temporar. Mișcarea potrivită ajută recuperarea mai mult decât repausul complet.
Este normal să am febră musculară după ședință?
Da, după exerciții noi sau după terapie manuală și dry needling pot apărea dureri musculare 1–2 zile. Dacă durerea este mare sau durează mai mult, spune-i terapeutului la ședința următoare.
Pot lua antiinflamatoare în timpul recuperării?
Pentru durere, pe perioade scurte, cu acordul medicului, de obicei da. După undele de șoc, evită antiinflamatoarele câteva zile, pentru că pot reduce efectul terapiei.
Ce fac dacă durerea nu scade după câteva ședințe?
Spune-i terapeutului. Planul se poate schimba, poate fi nevoie de o investigație, de un consult medical sau de alt tratament, de exemplu o infiltrație. Nu continua ședințe care nu ajută, fără o reevaluare.
Pot combina fizioterapia cu infiltrațiile?
Da, și de multe ori se completează. După o infiltrație PRP, de exemplu, exercițiile ghidate încep de obicei după prima săptămână și prelungesc efectul. Detalii despre infiltrații găsești pe infiltratiiprp.ro.
Ce fac după ce termin ședințele?
Continui programul de exerciții acasă sau la sală, de 2–3 ori pe săptămână. Asta menține rezultatul și reduce riscul ca problema să revină.
Informațiile din această pagină au caracter general și nu înlocuiesc consultul unui specialist. În caz de urgență, sună la 112.